Locul 7 pentru clubul nostru la Deva

FATAÎn zilele de 3-4 noiembrie 2012, la Deva, au avut loc Finalele Campionatului Național de Ne Waza – Tineret U 20. Au participat 160 de sportivi de la 35 de cluburi tin toata ţara. Clubul nostru a fost repreyentat de judoka Mănăilă Alexandra Beatrice. Aceasta a obținut în final locul 7, într-o grupa cu 15 sportive, fiind invinsa in sferturi de o judoka de la Liberty Oradea.

„Consider ca locul 7 obținut de Alexandra este un loc onorabil, reflectand foarte exact nivelul ei in lupta la sol. Trebuie tinut cont de faptul ca, in cadrul clubului s-a inceput sa se puna accent pe lupta la sol de aproximativ 4 luni, astfel ca acest loc 7, din punctul meu de vedere este un loc bun, mai ales ca vine dupa 2 victorii si 2 infrangeri. Am avut victorii impotriva reprezentantelor de la UCSM Cluj Napoca si CSS Deva – cluburi puternice de judo si doua infrangeri cu sportivele de la Liberty Oradea, care au si dominat de altfel competitia de sol. Un aspect destul de interesant trebuie remarcat la meciul pe care Alexandra l-a avut cu reprezentanta clubului Liberty din Oradea, ocupanta locului II in final, unde deși sportiva noastra a pierdut la un yuko (fiind fixata 5 secunde), a avut in finalul meciului ocazia de a caștiga printr-o luxare pe brat, ceea ce a cauzat o reactie nervoasa din partea sportivei de la Liberty, reactie care, dupa cum recunosteau mai multi antrenori, ar fi trebuit penalizata cu hansoku make – descalificarea sportivei. Avem 3 saptamani sa corectam greselile de ieri si sper ca la finalele de la U23 de la Baia Mare sa ne prezentam mai bine si sa aducem cinste judetului Mures, deoarece avem aceasta obligatie morala, fiind singurul club care reprezinta judetul la categoriile superioare de varsta.”, a declarat presedintele nostru.

Etichetat , , , .Adaugă la favorite legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *