Gliga Paula Doinita – din nou dubla campioana nationala

FATAIn finalele Campionatului National de Judo, categoria de varsta sub 16 ani, atat la echipe cat si la individual, care au avut loc in loc. Onesti, in zilele de 04-06.04.2014,  Gliga Paula Doinita, sportiva provenita si descoperita de CS Samuraii Florii de Cires din Voiniceni, in prezent componenta celui mai puternic club de judo din tara, CSM Cluj Napoca, a cucerit ambele titluri de campioana nationala, atat la individual cat si la echipe.

„Este o mare mandrie pentru clubul din Voiniceni, sa vada ca sportivii descoperiti si lansati pentru marea performanta de catre noi, confirma sperantele si investitiile umane si materiale puse in ei, deoarece ne incurajeaza pe mai departe si ne da un imbold puternic in munca aceasta extrem de grea de a descoperi si slefui talente pentru judoul romanesc. Gliga Paula a devenit, prin performanta de anul acesta, pentru a doua oara dubla campioana nationala, dupa prima reusita din anul 2012, cand inca era componenta clubului din Voiniceni.

Dupa 2 ani de munca sub mana antrenorilor de la Cluj Napoca (Geanina Inclezan, Laura Moise si Lazar Ana Maria), Paula continua sa adune trofee peste trofee, astfel ca are continuitate si un progres evident. Sunt foarte fericit, atat ca fost antrenor cat si ca parinte al acestui copil minunat, le multumesc prin intermediul dumneavoastra antrenorilor din Cluj Napoca si ii asigur ca la clubul din Voiniceni, aceasta adevarata fabrica de campioni din judetul Mures, vor aparea alti si alti sportivi ce vor performa pe scena judou-ului national si de ce nu mondial”, a declarat plin de mandrie dl. Gliga Laurentiu, presedintele si antrenorul CS Samuraii Florii de Cires din Voiniceni.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

Adaugă la favorite legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *