In weekend-ul acesta, la Deva, au avut loc finalele Campionatului Naţional de Judo, categoria de vârstă sub 15 ani. După 3 victorii şi 2 înfrângeri, Comes Alex, sportivul clubului CS Samuraii Florii de Cireş din Voiniceni, a obţinut în final locul V.
„Sunt foarte bucuros pentru rezultatul acesta, care chiar dacă nu înseamnă o medalie pentru noi, mi-a dovedit că am un sportiv extraordinar, care, depăşindu-şi handicapul greutăţii (are 30 de kg şi a luptat cu sportivi de 34 kg), a luptat ca un adevărat samurai, fiecare meci al lui, asa cum i-am şi spus, tratându-l ca pe o finală. A avut 3 victorii frumoase, atrăgându-şi simpatia şi admiraţia mai multor antrenori din ţară, care i-au apreciat stilul şi talentul special pe care le are. Nu putea mai mult, chiar dacă locurile 1 şi 2 din categorie sunt sportivi pe care î-a învins în trecut, din punctul meu de vedere şi-a îndeplinit obiectivul, aşa că va fi recompensat pe măsură.”, a declarat Gliga Laurenţiu.
Evolutie foarte buna a lui Alex Comes
Etichetat comes alex, deva, finala, judo, u15.Adaugă la favorite legătură permanentă.