5 pentru infern !

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

De ziua mamelor, 5 mici samurai din Voiniceni au pornit la luptă spre oraşul lui Bacovia – Bacău, unde au dat piept cu bravii răzeşi, adunaţi din toate colţurile Moldovei, precum şi cu micii soldaţi din Bucureşti, Ploieşti, Kiev (Ucraina) şi Bălţi (Republica Moldova). În cetatea Bacăului a avut loc a XXXVI – a ediţie a Cupei Mărţişorul, o cupă tradiţională, unde prezenţa celor mai buni sportivi din regiunea Moldovei, dar şi din Ploieşti, Bucureşti, Ukraina şi Republica Moldova, au dus în final la o competiţie de un înalt grad de dificultate, precum şi cu o participare foarte numeroasă, ajungându-se la peste 30 de sportivi pe fiecare grupă din categoria de vârstă U12. Cei 5 samurai s-au străduit să facă faţă acestei competiţii, 4 dintre ei, fiind mai neexperimentaţi pierzând în primele tururi. În schimb, Gliga Laurenţiu David, deşi are vârsta de 8 ani, a luptat la categoria de vârstă U12, unde într-o grupă cu 36 de sportivi, după ce a învins mai mulţi sportivi de valoare, printre care un sportiv din Ukraina (foarte tehnic şi cu 3 ani mai în vârstă decât el), dar şi pe campionul naţional de anul trecut de la U11 (de la categoria 24 kg), în final obţinând locul II, pierzând finala pe o greşeală personală, în faţa unui alt campion naţional din 2013, dar de la categ. 27 kg. „Ţinand cont că sportivul nostru a schimbat categoria, trecând de la 27 de kg, la 30 de kg, aceasta fiind prima lui competiţie, consider că acesta a luptat foarte bine, primind în final o răsplată materială, mult aşteptată şi dorită. Îl felicit pe David şi îi doresc sănătate, ambiţie şi să nu i se stingă dorinţa de a performa. Sunt mândru de el, atât ca antrenor, cât şi ca părinte. Ceilalţi 4 samurai, plătesc încă tribut emoţiilor şi lipsei de experienţă, pentru 3 dintre ei acesta fiind al doilea concurs la care au participat. Aştept în continuare ca Tamas David să treacă peste emoţii şi să-şi de-a drumul, deoarece consider că este un talent care va avea un cuvânt de spus în viitor în judo-ul naţional. Mulţumesc părinţilor copiilor pentru sprijin, suport şi înţelegere„, a declarat Gliga Laurenţiu, preşedintele clubului.

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

7

Etichetat , , .Adaugă la favorite legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *