In data de 02 august 2017 am inregistrat o premiera in activitatea clubului nostru, respectiv am efectuat prima excursie montana, cucerind Varful Omu – Muntii Bucegi, cu un grad mare de dificultate, dar care ne-a testat la maxim limitele fiecaruia dintre noi.
A fost raspunsul la invitatia facuta de colegii nostri din Bucuresti, clubul Mako Ryu Gym, care an de an fac aceasta excursie, indeplinind un ritual de initiere si de maturitate .
Vârful Omu din Munții Bucegi este vârful muntos clasat al șaselea între vârfurile muntoase din România, situat în Masivul Bucegi, reprezentând cel mai înalt punct al acestui masiv.
Conform direcției Topografice Militare Române (DTM), la borna topografică din spatele stației meteorologice avem 2.504,9 metri. La baza Cabanei Omu înălțimea este de 2.507 m, cu 2 metri peste borna topografică. Cel mai înalt punct natural din Munții Bucegi este de 2514 m, în vârful stâncii (bolovanului). Este vizibil de pe creasta Pietrei Craiului, precum și din Valea Prahovei.
Pe Vârful Omu se află Cabana Omu, precum și Stația meteorologică Vârful Omu, care poate fi considerată locul cel mai înalt din România populat permanent.
A fost o experienta deosebita, atat prin gradul de dificultate cat si prin emotiile si senzatiile traite pe tot parcursul escaladarii. Sportivii nostri au data dovada de o rezistenta iesita din comun pentru varsta lor, putini fiind cei care au acuzat dificultatea acestui traseu, lucru care ma face mandru si-mi da sperante cu privire la caracterul lor de invingatori.
Ne plac aceste provocari, raspundem cu drag oricarei propuneri venite de la Mako Ryu, impartasim clipe minunate si intarim incet-incet legaturile dintre noi.
Multumesc parintilor pentru sprijin !