In data de 20.04.2019 am participat la Cupa Miados din localitatea Sibiu, competitie de judo destinata copiilor nascuti intre anii 2011 – 2005.
Lotul samurailor a fost compus din Gliga Ana, Rotaru Darius, Baciu Alexandru si Vas Angelo.
Rotaru Darius a obtinut locul 3, dupa 2 victorii si 2 infrangeri (a fost in sistem grupa de 5). A avut o evolutie destul de buna, care, cu mai multa atentie si determinare se putea finaliza cu un loc mai bun.
Baciu Alexandru a debutat intr-o competitie de judo, a avut 4 meciuri, dar pierdute pe seama lipsei de experienta in asemenea competitii. Este un sportiv serios, sustinut de parinti, astfel ca incet-incet vor aparea si rezultatele pozitive.
Vas Angelo a castigat un meci si a pierdut urmatoarele 2, astfel ca locul 5 ma nemultumeste deoarece primul meci pierdut putea fi castigat usor, daca Angelo era mai hotarat in lupta.
Gliga Ana si-a castigat toate meciurile, dar trebuie sa recunosc ca nu a avut adversare foarte puternice. M-ar fi interesat un meci final cu sportiva care a castigat cealalta grupa, dar organizatorii au vrut ca fiecare sportiv sa plece acasa cu cate o medalie, astfel ca nu a fost posibil acest meci.
Poate acest aspect este singurul lucru pe care l-as reprosa organizatorilor (ar fi bine daca la o categorie de greutate si varsta se fac 2 grupe, castigatorii grupelor sa aiba o finala), IN REST, toata competitia a fost organizata foarte bine, nu a durat mult si felicit pe aceasta cale organizatorii (Andreea si Ovidiu Ionas) pentru munca depusa.
Imi pare rau ca aceasta competitie puternica, anul acesta a avut mai putini participanti, cele 3 zone in care s-au desfasurat euroregiunile pentru calificarea la nationalele de U13 si U15, precum si competitia de la Bucuresti, si-au spus cuvantul in prezenta mica a sportivilor in anul acesta.
Pentru mine, Cupa Miados ramane una dintre cele mai importante competitii de judo pentru copii din Romania.