Gliga Laurentiu David – al 5-lea titlu de campion national

20180623_185447

In perioada 22-24 iunie 2018, in localitatea Satu Mare, s-au desfasurat finalele Campionatului National de Judo, atat la individual cat si la echipe, destinat sportivilor nascuti in anii 2007 – 2006.

Am participat cu 2 sportivi, Moldovan Raluca (nascuta 2007) si Gliga David (nascut 2006), care au avut evolutii bune, spre foarte bune, in final Gliga David cucerind al 5-lea titlu de campion national din cariera.

Raluca a inceput bine competitia, castigand foarte frumos primul meci, printr-un procedeu in ne waza, specific sportivilor clubului nostru, dar in meciul doi a platit pentru o clipa de neatentie, astfel ca a iesit din competitie.

Gliga David, pe parcursul celor 2 zile de concurs, a avut o evolutie foarte buna, inteligenta as spune, neexpunandu-se deloc atacurilor adversarilor, care pe parcursul celor 2 competitii (individual si echipe), nu au reusit sa-i ia niciun punct. A castigat toate cele 8 meciuri (5 individual, 3 echipe), ascultand si respectand exact indicatiile antrenorului, astfel ca titlul de campion national este, din punctul meu de vedere, pe deplin meritat.

Asa cum am pomenit mai sus, David a participat si la competitia pe echipe, unde si-a facut datoria, castigandu-si toate meciurile, pana in final, echipa regiunii de N-V clasandu-se pe locul 3, fiind invinsa in semifinala de echipa Bucurestiului.

Cu aceasta competitie, s-a incheiat prima parte a sezonului pentru sportivii clubului nostru. Pot spune ca am avut rezultate destul de bune, care au reflectat exact nivelul de pregatire al sportivilor.

Avem un campion national (Gliga David) si o vicecampioana nationala (Gliga Ana), nu intamplator, ci ca rezultat al muncii din sala de antrenament si al talentului pe care il au acesti doi sportivi.

Avem in sala sportivi cu potential foarte bun, unii dornici de performanta, altii mai putin, unii sustinuti de parinti, altii mai putin, sportivi cu care vom munci mai departe, cu aceeasi pasiune si dorinta de crestere a nivelului de pregatire fizica, psihica, atitudine etc.

Multumim tuturor celor care ne sustin, parintilor in primul rand, societatilor SC CIS GAZ SA, SC NEXT ENERGY DISTRIBUTION SRL, SC COTRACO SA, Consiliului Judetean Mures, Consiliului Local Ceuasu de Campie si Fundatiei pentru Comunitate – MOL.

20180623_185825 20180624_121256 20180623_185437

Etichetat , , , , , , , , , , .Adaugă la favorite legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *